În sfârșit, un sistem de operare de la Microsoft pe care îl veți iubi. Cu Windows 10, Microsoft repară greșelile aduse odată cu Windows 8. Este un sistem de operare cu o interfață curată ce funcționează la fel de bine pe calculatoare tradiționale cât și pe tablete, readuce meniul Start pe care mulți l-ați iubit în Windows 7 și pe versiunile anterioare acestuia, o introduce pentru prima oară pe Cortana, asistenta personală de pe Windows Phone și bineînțeles un nou browser - Microsoft Edge. Eu am testat Windows 10 din momentul în care a intrat în Technical Preview, anul trecut (prin octombrie dacă țin bine minte). Am continuat să-l folosesc ca sistem de operare principal, pe care am instalat până în momentul de față peste 100 de programe și câteva zeci de jocuri. Am trecut prin probleme, dar și prin clipe minunate alături de acest minunat sistem de operare. Versiunea „finală”, dacă se poate numi așa este pe cale să fie distribuită în România începând cu ora 00:00 în această noapte (era ora 22:00 - 28 iulie, în momentul în care am început să scriu acest articol). Eu am folosit-o timp de 2 săptămâni (din data de 15 iulie 2015) și pot spune că sunt aproape în deplinătate mulțumit de ea. Singurul lucru care m-a deranjat a fost actualizarea automată a driverelor. Driverul plăcii video (în cazul meu AMD) tinde să inducă sistemul de operare într-un BSOD (ecran albastru) ce nu este deloc plăcut, sunt sigur că mulți dintre voi sunteți de acord cu mine. În fine, cred că e cazul să spun câteva cuvinte despre noutățile și modificările aduse în acest nou sistem de operare. Începem cu meniul Start În Windows 10, totul începe cu meniul Start. Apăsați tasta Windows (cea dintre Ctrl și Alt) pentru a-l lansa, apăsați aceeași tasă din nou pentru a-l ascunde. Meniul Start este comanda centrală al întregului sistem de operare, afișează tile-uri ce se actualizează în timp real cu informații din aplicațiile Windows 10, vă permite să lansați aplicații, vă oferă acces la setările sistemului de operare și la File Explorer și bineînțeles, este locul de unde vă opriți și reporniți calculatorul. Aici pot menționa că există un schimb de nume pentru aplicațiile cunoscute anterior sub numele de „aplicații Metro” apoi „aplicații Moderne”: acum sunt numite pur și simplu, aplicații Windows. Dacă utilizați Windows 10 pe un PC sau un laptop ce nu are funcții tactile, atunci nu veți avea nevoie să folosiți niciodată meniul Start, special creat pentru device-uri tactile asemănător celui din Windows 8 și la pornirea sistemului de operare veți fi aduși direct pe desktop. Meniul Start și desktopul (împreună cu File Explorer) sunt singurele medii de lucru de care veți avea nevoie pentru a avea acces la toate informațiile de pe spațiul de stocare instalat în PC/laptop. Partea stângă a meniului Start este rezervată pentru aplicațiile pe care le folosiți cel mai des, deasupra acestora este iconița și numele utilizatorului pe care sunteți autentificat iar simpla apăsare a acestuia vă va deschide un meniu cu ajutorul căruia puteți accesa setările utilizatorului, puteți bloca temporar PC-ul (veți fi trimiși la Lock Screen) sau de unde puteți comuta utilizatorul. Persoanele care sunt preocupate de estetică (cum sunt și eu) vor aprecia că meniul Start este transparent. Acesta poate fi și personalizat prin micșorarea și mărirea meniului, atât în înălțime cât și în lățime (folosind același procedeu pe care îl folosiți la ferestrele File Explorer). Sunt destul de multe lucruri pe care le puteți face pentru a-l personaliza și mai mult. Puteți grupa aplicații -- de exemplu, puteți lua aplicațiile Groove Music, Movies & TV și Xbox și să le grupați cu numele Divertisment. Aveți posibilitatea de a fixa aplicațiile favorite în meniul Start dar și pe Taskbar, puteți să le măriți sau să le micșorați prin simpla accesare a meniului de redimensionare apăsând click dreapta pe un tile. Unele aplicații vă vor permite să dezactivați actualizările în timp real ale informațiilor din aplicație, lucru important deoarece prea multe notificări în acest meniu vă vor face să vă simțiți ca la un cazinou din Las Vegas. Tot din acel meniu puteți dezinstala aplicații Windows. Unele aplicații Microsoft neavând această opțiune (cum sunt Movies & TV, Calendar și Groove Music). Totuși acestea vă permit să le anulați fixarea pentru a face loc altor aplicații. Dacă doriți să le executați pe viitor, tot ce va trebui să faceți este să le căutați în meniul „All apps” sau folosindu-vă de Cortana. Partea bună? Meniul Start din Windows 10 este o versiune actualizată a celui din Windows 7 cu posibilitatea de a executa aplicații desktop cât și aplicații Windows. Astfel puteți instala Windows 10 fără să faceți compromisuri. Continuum și modul tabletă Ce mai ajută la unificarea sistemului de operare între device-uri este o nouă funcție numită Continuum. Aceasta permite sistemului de operare să se adapteze mediului de utilizare pentru a vă ușura accesul la aplicațiile și funcțiile Windows-ului. Aceasta este în mare parte folosită la device-uri doi-în-unu gen Microsoft Surface Pro ce funcționează ca și tabletă dar și ca laptop, depinzând doar de faptul că are atașată sau nu o tastatură. Întreg sistemul de operare se va schimba dinamic. Dacă folosiți o tabletă cu o tastatură atașată atunci veți fi întâmpinați cu interfață adaptată desktop-ului. Dacă lipsește tastatura atunci spațiul de lucru principal este meniul Start. Cortana Apple o are pe Siri, Google vine cu o tentativă de asistent numit Google Now, eu nu le-am testat dar am auzit numai lucruri proaste despre aceste aplicații sau mai degrabă funcții, ele fiind practice în foarte puține cazuri. Cortana în schimb, face parte dintr-o nouă generație de asistenți digitali. Este personală, se adaptează cerințelor utilizatorului și este integrată adânc în sistemul de operare. Cu cât o folosiți mai mult, cu atât vă va fi mai de folos. Totuși, nu este perfectă deoarece sunt multe funcții de pe versiunea Windows Phone care încă nu au fost integrate pe cea de PC. Cortana este prezentă ca și bară de căutare în Taskbar și în meniul Start. O puteți lansa apăsând în pe acea căsuță de căutare, folosind tile-ul din meniul Start sau prin simpla comandă vocală „Hey Cortana”. Trebuie menționat faptul că nu este momentan disponibilă în limba română și va trebui să conversați cu ea în limba engleză. Dacă doriți să aflați temperatura în orașul dvs. va trebui să folosiți comanda: „Hey Cortana” urmată de „Tell me the forecast” (e posibil să vă spună vremea în grade Fahrenheit, dar pot fi schimbate în Celsius din setările aplicației). O puteți ruga să caute fișiere pe calculator și pe OneDrive, să deschidă aplicații, să vă facă programări în aplicația Calendar și chiar să vă cânte melodii. De exemplu, am zis „Hey Cortana, show me photos from OneDrive” iar aceasta mi-a afișat automat o listă cu imagini stocate pe OneDrive. Noul Microsoft Edge O altă noutate în Windows 10 care este foarte importantă pentru navigarea pe internet este Microsoft Edge. Acest nou browser este creat să repare reputația proastă care a creat-o Internet Explorer pe parcursul anilor. Edge este browser-ul implicit în Windows 10 și cu el, Microsoft speră să dea uitării Internet Explorer. Totuși, Microsoft nu a reușit să scape complet de Internet Explorer deoarece multe aplicații web sunt construite pe baza acestuia, așa că îl veți găsi în continuare în Windows 10. Totuși, dacă nu aveți probleme de compatibilitate, nu aveți motive să-l utilizați -- deoarece Edge este mult mai rapid în comparație cu IE. Microsoft s-a bazat pe viteză când a început conceperea noului browser iar munca pare să fi dat roade. Edge deschide paginile web extrem de fluent, este mult mai bun decât Internet Explorer și cu 112% mai rapid decât Google Chrome. Acest browser este integrat cu Cortana, care vă va oferi pe unele site-uri informații în legătură cu datele de contact ale firmei pentru care este făcut site-ul, orar și multe altele. Aplicații Windows pe desktop Unul dintre motivele pentru care Windows 8.1 se simțea ca două sisteme de operare diferite este datorată faptului că aplicațiile Windows (cunoscute atunci sub numele de „aplicații Moderne”) se deschideau pe tot ecranul și nu aveați posibilitatea de a le deschide în ferestre precum aplicațiile tradiționale pentru desktop. Windows 10 a schimbat asta. Aplicațiile Windows pot fi redimensionate, minimizate și închise în același mod familiar ca și aplicațiile desktop. Puteți trage de marginile acestora pentru a le face mai mici sau mai mari și puteți folosi butoanele din dreapta - sus pentru a le minimiza, maximiza și închide. Aplicația Settings În Windows 8.1, dacă doreați să schimbați vreo setare, trebuia să porniți într-o vânătoare de comori. Unele setări se aflau în aplicația Windows Settings care era accesibilă prin bara Charms, iar altele se aflau în Control Panel. Era greu de reținut unde era localizată fiecare setare. În Windows 10, veți găsi aproape toate setările în aplicația Settings, accesibilă din partea de jos a meniului Start. Este curată și aranjată logic, organizată pe nouă secțiuni: System, Devices, Network & Internet, Personalization, Accounts, Time & Language, Ease of Access, Privacy și Update & Security. Tot ce trebuie să faceți este să selectați una din categorii pentru a avea access la mai multe setări. Aplicația dispune și de o bară de căutare cu ajutorul căreia puteți da de setarea necesară într-o clipită. Action Center Windows 10 mai introduce și Action Center, accesibil prin iconița de lângă ceas. Acesta efectuează două funcții: afișează notificări din aplicații gen email, mesaje de securitate și întreținere. Aceasta mai oferă acces rapid la câteva funcții cum sunt VPN, Quiet Hours, Location, Connect, Tablet Mode și altele. Alte schimbări Windows 10 mai bine și cu alte schimbări care nu par a fi atât de importante. Totuși, tind să cred că și cea mai mică modificare îl poate îmbunătăți. O modificare notabilă este schimbarea aproape în totalitate a iconițelor din File Explorer. Windows Store a primit și el un makeover, designul acestuia este acum mai simplu, mai curat, chiar elegant. Cel mai important este faptul că acum puteți descărca și instala aplicații desktop din acesta, lucru care nu era posibil în Windows 8. Microsoft a unificat Store-ul și a introdus aplicațiile Universale care pot rula atât pe PC cât și pe telefoane și tablete. Task View este o funcție destul de importantă cu ajutorul căreia puteți deschide desktopuri multiple. Ea funcționează și ca înlocuitor pentru comanda Alt + Tab. Microsoft a anunțat zilele acestea că în trecut abia un procent de 6% din utilizatorii Windows foloseau Alt + Tab pentru a schimba între aplicațiile active și cele din background. Odată adresată această problemă și introdus Task View, numărul a crescut la peste 50% (aceștia fiind Windows Insiders). Concluzie
E chiar atât de simplu: Windows 10 este o schimbare dramatică spre deosebire de Windows 8. Lucrează ca un sistem de operare unificat, spre deosebire de predecesor care părea a fi două sisteme de operare bătute cap în cap. Se adaptează perfect pe dispozitivul pe care îl folosiți, fie că este o tabletă sau un PC și lucrează perfect pe ambele. Cortana, deși are mici probleme este o funcție binevenită, Edge este un browser rapid ce-i va fi cu siguranță o competiție lui Chrome (pe viitor). Aplicațiile preinstalate au fost și ele drastic îmbunătățite. Lăsând la o parte mici bug-uri ce vor fi rezolvate pe parcursul următoarelor luni, se merită upgrade-ul de la Windows 8.1 și Windows 7 înainte de 29 Iulie 2016, asta în cazul în care doriți să-l primiți gratuit. Ce pot spune, succes la upgrade și o utilizare cât mai lipsită de ecrane albastre (BSOD).
3 Comments
|
Archives
August 2016
Categories
All
|