Tunele (vol. 1)

Picture
Nume original: Tunnels
Număr pagini: 464 (UK), 527 (RO)
Scriitori: Roderick Gordon / Brian Williams

Pot spune că este cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta, puţin cam plictisitoare la început dar cu fiecare capitol citit devine tot mai interesantă, mai captivantă iar când încercaţi să vă opriţi din citit nu reuşiţi. Nu vă spun mai multe decât că îşi merită fiecare bănuţ şi este chiar ieftină.

„Will Burrows este un băiat de paisprezece ani care locuieşte în Londra. Are puţine lucruri în comun cu restul familiei sale, cu excepţia pasiunii mistuitoare pentru săpături, pe care o împărtăşeşte cu tatăl sau. Când acesta dispare brusc într-un tunel necunoscut, Will decide să investigheze dispariţia tatălui său împreună cu prietenul lui, Chester. Curând, se trezesc în adâncul pământului, unde descoperă un secret întunecat şi înfricoşător, un secret care i-ar putea costa chiar viaţa.”


Tunele: În Adâncuri (vol. 2)

Picture
Nume original: Deeper
Număr pagini: 659 (UK), 731 (RO)
Scriitori: Roderick Gordon / Brian Williams

Al doilea volum din serie pe care încă nu l-am terminat, ce e drept nu am citit din el de cam două sau trei luni. Puţin dezamăgitor la început dar în acelaşi timp mai captivat decât primul, sunt sigur că vă va surprinde şi vă va face să cumpăraţi al 3-lea volum din serie apărut în acest an în UK, iar la sfârşitul anului în România.


„În încercarea de a-şi găsi tatăl, Will coboară şi mai adânc sub pământ. De parcă situaţia n-ar fi fost deja destul de rea, descoperă şi un complot al organizaţiei Styx, cu implicaţii catastrofale pentru lumea de la suprafaţă. Şi dă peste o soră care nu şi-a încheiar încă socotelile cu el...”


Tunele: Cădere Liberă (vol. 3)

Picture
Nume original: Free Fall
Număr pagini: 579 (UK), ??? (RO)
Scriitori: Roderick Gordon / Brian Williams

Am vrut să cumpăr volumul în engleză, dar e păcat deoarece nu e frumos să am două volume în limba română şi unul în limba engleză. Voi aştepta, nu pot zice cu nerăbdare deoarece nu am avut timp să termin nici volumul 2, ca această nouă aventură să apară în librării la sfârşitul anului.


„Will Burrows şi gasca sa n-au ajuns nici pe departe la sfârşit, ci sunt în cădere liberă printr-un por subteran. Simţind efectele gravitaţiei reduse, misterele întunecate ale adâncului li se dezvăluie şi ei descoperă un ciudat recif de ciuperci. Acesta nu doar că dă la iveală vestigii ale unei civilizaţii străvechi, ci le oferă şi indicii despre un tărâm pierdut de la capătul Pământului.”



Tunele: Mai Aproape (vol. 4)

Picture
Nume original: Closer
Număr pagini: ??? (UK), ??? (RO)
Scriitori: Roderick Gordon / Brian Williams

În primul rând nu sunt sigur că numele acestui volum va fi tradus în „Mai aproape”, dar să zicem, pentru moment. Cartea este aşteptată să apară în Marea Britanie undeva în luna Mai 2010. Nu se stie detalii despre ea dar de îndată ce voi afla mai multe despre acest volum, voi actualiza pagina.