Indiferent că folosiți o imprimantă veche de cel puțin 3 ani sau folosiți funcția de proiectare a ecranului desktop pe un TV nou cu Miracast, Microsoft construiește Windows 10 să fie perfect compatibil la conectarea cu device-urile voastre. Într-o lume în care trebuie să vă mutați constant de la PC la tabletă și/sau la telefon vă așteptați să aveți aceeași experiență oriunde ați fi și orice ați folosi. De aceea Windows 10 a fost construit într-un așa fel încât să vă permită să vă conectați PC-ul cu telefonul pe care aveți Windows 10. Aplicațiile universale vor fi acolo unde aveți nevoie de ele pentru a vă oferi aceeași experiență, același acces la datele importante, toate cu o tranziție similară între device-uri. Totuși, Microsoft a realizat că deținătorii de telefoane Android și iPhone (iOS) vor avea nevoie de acces similar pentru a putea să vă continuați activitatea fie că sunteți pe telefon ori pe PC. Astfel, aceștia au anunțat azi, aplicația „Phone Companion” care va fi inclusă în următorul build Windows 10, ce vă va permite să vă conectați PC-ul cu orice telefon/tabletă doriți, atât timp cât acestea au instalate Android sau iOS pe ele. Când executați Phone Companion pe PC, va trebui să selectați tipul de telefon pe care îl dețineți - telefon Windows, telefon Android sau iPhone. Cu un telefon Windows nu va trebui să faceți absolut nimic, dar pe unul cu Android sau un iPhone va fi necesar să urmați câțiva pași pentru a avea acces la aplicațiile de care aveți nevoie și pentru ca acestea să funcționeze cu o sincronizare perfectă cu PC-ul pe care aveți instalat Windows 10. Vreți să încercați aceste aplicații pe telefonul vostru? Dacă sunteți interesați atunci înregistrați-vă în programul Windows Insider pentru a putea testa aplicația Phone Companion pe noul Windows 10 Insider Preview ce va fi distribuit în următoarele câteva săptămâni (și probabil ultimul). Aplicația Cortana pentru Android va fi disponibilă la sfârșitul lunii iunie iar pentru iPhone mai târziu, în acest an. Aplicațiile Xbox Music pentru Android și iPhone vor primi noul update la sfârșitul lunii iunie sau începutul lui iulie al acestui an, cu funcționalitate „beta” ce vă va permite să activați streaming-ul conținutului audio de pe OneDrive.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Archives
August 2016
Categories
All
|